Ședință de planificare alături de membrii Asociației Patronale MOLDCONTROL, în cadrul căreia am discutat despre o colaborare menită să îmbunătățească modul în care gestionăm deșeurile în satul Ghidighici și să aducă un plus de confort pentru fiecare locuitor.
👉 În perioada următoare ne propunem să semnăm un contract de cooperare prin care vom pune în practică următoarele acțiuni:
♻️ Instalarea în instituțiile de învățământ a cutiilor speciale pentru colectarea bateriilor și acumulatorilor uzați;
🟩 Amplasarea în localitate a tomberoanelor pentru colectarea sticlei, în completarea celor existente pentru plastic;
🎒 Organizarea campaniilor educaționale în școală și grădiniță;
📢 Campanii de informare pentru locuitori privind colectarea separată și depozitarea corectă a deșeurilor.
✅➡️Considerăm că astfel de măsuri sunt doar începutul unui parteneriat prin care echipa Primăriei își propune să aducă m-ai multă ordine, responsabilitate și grijă pentru mediul în care trăim cu toții.








