📍 Strada Ion Creangă, Ghidighici.
Cei care locuiesc pe strada Ion Creangă știu cel mai bine cum arăta drumul înainte, mai ales după ploi. Pietre, denivelări, apă care se scurgea pe drum și multe neplăceri pentru oamenii de aici.
Astăzi, strada arată altfel. Iar în spatele acestei schimbări se află un exemplu frumos de conlucrare între Primăria satului Ghidighici și locuitori.
Din bugetul local, Primăria a procurat pietrișul, plasa de armare și betonul, iar oamenii de pe această stradă s-au mobilizat și au realizat lucrările.
❤️ Le mulțumim din suflet tuturor celor care au pus umărul, și-au oferit timpul și au muncit pentru ca strada lor să fie mai bună!

Știm că în Ghidighici mai sunt multe lucruri de făcut și că nu toate problemele pot fi rezolvate peste noapte. Dar acest exemplu ne arată cât de mult contează atunci când există inițiativă, bună înțelegere și dorința de a face ceva împreună. Atunci când ne susținem reciproc, putem găsi soluții și putem face mai mult pentru satul nostru.
🤝 Așa să avem spor în toate!








